|
Televiziunile se întrec în a da premii suculente. Se organizează prin preluarea de la surse de mare notorietate, competiţii precum:
Vocea României
X-Factor
Next Star
Bravo ai stil
Masterchef
Eurovision,
i-Umor,
dar şi alte competiţii, unde apar moderatori, jurii şi concurenţi fie din popor, fie dintre actori, cântăreţi, sportivi sau jurnali şti, încercând să facă rating pentru a atrage:
- reclame,
- telefoane,
- atenţie.
Un lucru este clar: niciunul dintre aceste concursuri nu a impus nimic, pentru că latura comercială face ca selecţiile să fie viciate de pove şti care impresionează votanţii din ultimele etape, dacă chiar voturile sunt pe bune.
Trebuie spus, că toate aceste competiţii capătă ceva specific spiritului mioritic prin mediocritate, moliciune, încetineală, prăfuire şi latura de business, căci mai mult miroase a amânări de plăţi a premiilor sau a scandalurilor devastatoare legate de non performanţa promovată din considerente lacrimogene.
Concursurile sunt interesante până la un punct. Când vedem că aceea şi juraţi sunt plimbaţi de la un concurs la altul din aceea şi televiziune, deja totul cade în banal. Observ că sunt printre juraţi persoane care nu s-au remarcat prin nimic deosebit. Sunt acolo in şi care nu cred că au vândut vreodată biletele pentru a umple Sala Palatului de unii singuri, căci la grămadă sau la pomană pe banii primăriilor vine poporul, nu a şteaptă să fie invitat de două ori.
|